Propaganda nu mai înseamnă astăzi doar afișe lipite pe stâlpi sau discursuri pline de patos rostite în fața mulțimii. În lumea hiperconectată, propaganda a devenit subtilă, fluidă și mult mai greu de identificat, tocmai pentru că se ascunde în spatele unor aparențe banale: postări virale, trenduri de TikTok, hashtaguri populare sau grupuri „pentru socializare”. În esență, propaganda online este arta de a introduce, în discursul de zi cu zi, idei și narative menite să schimbe percepția publicului, să radicalizeze sau să creeze diviziuni între grupuri, fără ca publicul să-și dea seama că devine victima unui proces de manipulare.
Infiltrarea propagandei pe rețelele sociale se produce în valuri succesive, fiecare acoperit cu un văl al normalității. Totul începe cu crearea unor conturi aparent inofensive, uneori chiar amuzante sau „educative”, care postează conținut relevant pentru tineri: videoclipuri cu animale, sfaturi de sănătate, glume sau provocări la modă. În această fază, nu apare niciun indiciu evident de radicalizare sau manipulare; singurul scop este creșterea bazei de urmăritori și construirea încrederii în creator.
După ce și-au asigurat un public fidel, propagandiștii încep să introducă lent și subtil subiecte controversate. Temele de discuție devin mai polarizate: apare „umorul negru”, apoi glume cu tentă rasistă, povești despre conspirații, știri false „pe surse” sau teorii care alimentează suspiciunea față de anumite grupuri. Există exemple în care un canal YouTube dedicat inițial gamingului s-a transformat treptat într-o platformă de promovare a ideologiei anti-imigranți sau anti-diversitate. Odată cu schimbarea tonului, cei care reacționează negativ sunt eliminați sau izolați, în vreme ce audiența loială primește validare pozitivă pentru replici instigatoare.
Pe platforme precum Facebook, strategia de infiltrare a propagandei presupune uneori folosirea grupurilor private pentru difuzarea conținutului controversat. Să presupunem că un grup aparent benign, dedicat rețetelor culinare sau sfaturilor pentru liceu, începe să găzduiască mesaje despre „adevăruri ascunse” sau să recomande videoclipuri conspiraționiste de pe YouTube. Cei care contestă sunt ridiculizați sau marginalizați, iar propaganda, încărcată în doze mici, ajunge să se răspândească natural.
Un alt mecanism folosit pentru infiltrarea propagandei este „flooding-ul” — umplerea feed-ului cu postări asemănătoare, venite de pe mai multe conturi care par neafiliate. Prin această metodă, ideea principală a propagandei pare omniprezentă și devine sinonimă cu „adevărul majorității”. Chiar dacă o parte din audiență nu crede inițial, expunerea repetată duce la treptată acceptare sau cel puțin tolerare, în special pentru că identificarea sursei reale de manipulare devine imposibilă.
Un caz sugestiv poate fi observat în timpul unor evenimente sociale tensionate, cum ar fi proteste sau crize politice. Atunci, rețelele sociale se umplu de conturi noi care lansează mesaje repetitive: „Ne-au mințit din nou”, „Media ascunde adevărul”, „Grupul X e de vină pentru tot”. Membrii comunității, mai ales cei foarte tineri sau vulnerabili emoțional, pot fi seduși de aceste narative și ajung să le distribuie mai departe fără să le verifice. Acest fenomen de amplificare duce la viralizarea propagandei, transformând-o în realitate aparent confirmată de „toată lumea”.
În fine, propaganda recurge la influenceri sau micro-influenceri pentru a-și promova mesajul. Un creator cu reputație bună poate introduce elemente de radicalizare în conținutul său fără ca publicul să observe inițial. Ei folosesc un mix de storytelling personal, „dezvăluiri exclusive” și apel la autoritate, construind subtil o comunitate fidelă care preia fără să chestioneze ideile promovate. Un exemplu recent este cel al unor canale românești unde, sub pretextul discuțiilor despre educație financiară sau dezvoltare personală, au apărut treptat teme de ură față de anumite minorități, sub „umbrela adevărului alternativ”.
Strategia celor care infiltrează propaganda nu include niciodată transparentizarea intențiilor. Mesajele sunt ambalate strategic, mereu la limita acceptabilului social sau legal, iar când apar suspiciuni, autorii invocă „libertatea de exprimare” sau fac pași în spate spunând că totul a fost „doar o glumă.” Pentru a te apăra, devine crucial să urmărești parcursul unui creator sau al unui grup înainte de a deveni parte din comunitate: vezi ce surse citează, ce atitudini au când cineva îi contrazice, ce tip de discuții încurajează și dacă oferă răspunsuri la întrebări critice.
În concluzie, infiltrarea propagandei online nu este niciodată accidentală: se realizează cu pași mici, răbdare și strategie, mizează pe „normalizarea” mesajului și construiește dependență emoțională, izolând treptat publicul țintă de opiniile divergente. Recunoașterea acestor tactici este primul pas pentru a evita radicalizarea și a crea o cultură a gândirii critice, rezistente la manipulare digitală.