Glumele fac parte din orice grup de colegi. Ne apropiem unii de alții râzând, tachinându-ne sau imitându-ne. Dar uneori, o glumă trece linia și devine dureroasă. Poate nu pentru toți, dar sigur pentru cineva.
Unde se termină umorul și începe bullyingul? Răspunsul e mai simplu decât pare: când o glumă provoacă disconfort și se repetă, nu mai e glumă – e un abuz mascat în râsete.
Nu toți avem același simț al umorului. Ce e „amuzant” pentru unii poate fi jignitor sau umilitor pentru altcineva. De aceea, e important să fii atent la reacțiile reale ale celor din jur – nu doar la reacțiile din comentarii sau emoji-uri.
🎯 Cum recunoști că s-a trecut o limită:
🧊 Persoana nu râde. Zâmbește fals sau nu mai zice nimic.
🙈 Gluma se repetă, chiar dacă s-a cerut să se oprească.
🚫 Se folosește o slăbiciune reală (aspect, note, familie).
😶 Comentariile apar în public, nu în privat.
🔁 Mai mulți participă, dar nimeni nu întreabă dacă e ok.
O glumă adevărată e reciprocă – te face să râzi și pe tine, și pe celălalt. Dacă cineva rămâne tăcut, pleacă, se închide în sine sau începe să evite grupul, înseamnă că ceva nu e în regulă.
Abuzul digital ascuns în umor e cel mai greu de oprit, pentru că agresorii se apără rapid: „Era o glumă, ce ai?” sau „Nu te mai supăra pentru orice!”. Dar nu agresorul decide ce e jignitor. Cel care simte durerea decide.
Fii atent/ă la felul în care se simte celălalt. Dacă glumele se transformă în ceva care rănește, ai două variante: te oprești sau intervii.