O politică eficientă de protecție a identității este un set de reguli, proceduri și mecanisme tehnice și organizatorice prin care o instituție sau un individ previne, detectează și reacționează la tentativele de compromitere a datelor de identificare. Fie că este vorba despre o companie cu zeci de angajați sau despre un profesionist care gestionează conturi multiple, aceste politici nu pot lipsi dintr-un mediu în care atacurile de tip furt de identitate devin din ce în ce mai sofisticate și greu de identificat.
🦶 Primul pas în implementarea unei politici solide este evaluarea punctelor vulnerabile. Aceasta presupune identificarea datelor cu caracter personal sau profesional care ar putea fi vizate: adrese de e-mail, numere de telefon, conturi de social media, platforme de cloud, date financiare, date de autentificare, date ale clienților. Pentru fiecare dintre acestea trebuie stabilit nivelul de sensibilitate și riscul asociat.
Ulterior, trebuie definit cadrul procedural: cine este responsabil cu monitorizarea, cine are drept de acces, ce reguli se aplică pentru partajarea datelor, cum se documentează modificările sau incidentele. Într-o organizație, acest lucru presupune un set de politici scrise și accesibile tuturor, revizuite periodic și integrate în onboardingul angajaților. În mediul individual, poate fi vorba despre folosirea managerelor de parole, segmentarea conturilor, autentificare 2FA și rutine clare de revizuire a activității digitale.
Controlul accesului este una dintre cele mai critice componente. Orice cont, platformă sau sistem trebuie să respecte principiul “minimului necesar”: fiecare utilizator are doar accesul minim indispensabil pentru a-și îndeplini sarcinile. Acest principiu se aplică și în mediul personal – conturile folosite ocazional nu ar trebui să aibă acces direct la datele critice, iar conturile principale (e.g., e-mailul de recuperare) trebuie protejate prin măsuri stricte de autentificare.
🔒🔓Autentificarea în mai mulți pași este o altă cerință de bază. 2FA cu aplicații precum Google Authenticator, Microsoft Authenticator sau soluții bazate pe chei fizice (YubiKey) reprezintă o barieră semnificativă împotriva accesului neautorizat, chiar și în cazul compromiterii parolei. Se recomandă evitarea autentificării prin SMS, din cauza vulnerabilităților asociate portării frauduloase a numărului de telefon.
🔄 În paralel, trebuie implementate și politici de rotire periodică a parolelor sau, mai modern, verificarea acestora în baze de date compromise (HaveIBeenPwned, Firefox Monitor, 1Password Watchtower etc.). Acest lucru permite identificarea promptă a riscurilor în cazul scurgerii datelor de pe o platformă terță.
Un element adesea neglijat este politica privind dispozitivele. Datele de identificare nu sunt stocate doar în browser sau cloud, ci și local – în cookies, aplicații, fișiere temporare. Politicile ar trebui să includă reguli clare privind:
🔹 utilizarea dispozitivelor personale în scop profesional (BYOD),
🔹 criptarea discurilor (BitLocker, FileVault),
🔹 blocarea automată a ecranului,
🔹 actualizarea sistemelor și aplicațiilor,
🔹 utilizarea antivirusului sau EDR-ului cu jurnalizare activă.
Backup-urile și planurile de continuitate trebuie să includă și datele de identificare și autentificare. Parolele și datele critice pot fi exportate criptat din managerii de parole și păstrate offline, în medii controlate. În cazul unui incident de tip ransomware sau compromitere majoră, această practică poate scurta semnificativ timpul de recuperare.
Pentru organizații, este vitală desemnarea unui responsabil cu protecția identității digitale, care poate fi aceeași persoană cu responsabilul pentru protecția datelor (DPO) sau un specialist IT cu competențe în securitate cibernetică. Această persoană este responsabilă cu implementarea, actualizarea și auditarea politicilor și cu formarea celorlalți membri ai organizației.
Este esențială și includerea în aceste politici a unei proceduri clare de răspuns la incidente. În cazul semnalării unei tentative de phishing, a unei conectări suspecte sau a unei scurgeri de date, trebuie să existe:
🔹 o metodă rapidă de raportare internă,
🔹 o listă de măsuri imediate,
🔹 o rută de escaladare (ex: DNSC, Poliție, ANSPDCP),
🔹 o documentare a incidentului (inclusiv loguri, capturi, notificări),
🔹 un proces de evaluare post-incident.
Nu în ultimul rând, politica trebuie să prevadă formarea continuă a utilizatorilor – individuali sau organizaționali – cu privire la bunele practici, tipologii de atacuri actuale și evoluția amenințărilor. O politică este eficientă doar dacă este cunoscută, aplicată și revizuită în mod regulat.
În lecția următoare vom explora cum se poate realiza formarea echipelor sau a utilizatorilor individuali pentru recunoașterea riscurilor și prevenirea incidentelor de identitate.