Un sistem educațional pregătit împotriva radicalizării online nu poate funcționa fără cadre didactice, consilieri și personal IT antrenați ca “primele linii de apărare”. Programele de formare pentru acești profesioniști trebuie să depășească nivelul superficial al prezentărilor generale și să coboare la concret: simulări, studii de caz locale, role-play, disecția narativelor radicale, analiza tehnicilor de recrutare digitală, instrumente OSINT și strategii personale de autocontrol emoțional.
Formările eficiente includ:
▣ Ateliere practice cu specialiști din poliția cibernetică, ONG-uri, psihologi specializați pe secțiunea ură și propagandă;
▣ Sesiuni de “reverse engineering” ale campaniilor fake news, unde profesorii developează alături de elevi traseul unui mesaj de la sursă la viralizare;
▣ Dezbateri moderate pe teme sensibile, cu scopul de a exersa atitudinea neconflictuală în fața discursului radical;
▣ Instruire pentru recunoașterea și răspunsul adecvat la semnalele timpurii de radicalizare sau izolare digitală;
▣ Metode de integrare a copiilor vulnerabili, sprijin pentru familii în risc și direcționarea rapidă către specialiști atunci când cazul depășește competența școlii.
Un element cheie este dezvoltarea rețelelor de “formatori-formatori”, unde cadrele bine pregătite devin resursă pentru colegii lor la nivel județean sau național. Mentorii pot organiza la rândul lor sesiuni interne, diseminând rapid informații relevante și crescând capacitatea de reacție a sistemului ca întreg.
Nu sunt de neglijat nici formările periodice online, folosirea platformelor de tip MOOC, sesiuni de tip blended learning, teste și simulări, plus cafeaua pedagogică: discuții informale unde riscurile, trendurile și bunele practici se pot împărtăși fără stress formal.
Integrarea reală presupune ca aceste programe să fie recurente, să țină pasul cu evoluția tehnologică și cu mutațiile narativelor extremiste și să fie susținute de resurse financiare și materiale adecvate. Fără aceste elemente, orice strategie de prevenție riscă să devină formă fără fond, iar personalul educațional să rămână singur în fața unui fenomen în permanentă schimbare.