Instituțiile publice și educaționale au responsabilitatea de a nu lăsa radicalizarea să treacă nevăzută și de a întări barierele de siguranță în fiecare segment al activităților proprii. O primă recomandare este elaborarea și actualizarea periodică a unor politici și protocoale clare în privința utilizării tehnologiei digitale în școală sau în spațiile publice de informare. Aceste politici trebuie să includă exemple reale de riscuri (cyberbullying, grooming, captarea pe grupuri radicale) și pași expliciți pentru raportare, intervenție și recuperare.
Instituțiile ar trebui să integreze tematica siguranței digitale, a gândirii critice și a analizei mesajului extremist în curricula obligatorie, sub formă de ore speciale, module interdisciplinare sau activități extracurriculare. De exemplu, orele de dirigenție, istorie, limba română, educație civică și informatică pot aborda direct problematica manipulării și propagandei. Nu este suficient un simplu seminar anual – e nevoie de integrare recurentă, adaptată nivelului de vârstă și contextului mediului digital local.
O investiție realmente eficientă presupune angajarea sau formarea continuă a consilierilor școlari, mediatorilor digitali și a personalului IT. Aceștia joacă rolul de antenă internă pentru detectarea semnelor de radicalizare sau propagandă, precum și de linie de suport primă pentru elevi, cadre și părinți. Existența unui “punct digital de alertă” și a unui protocol rapid de reacție scade considerabil riscul exploziei unui fenomen local în scandal național.
Instituțiile trebuie să creeze spații sigure de discuție pentru tineri – cluburi media, consilii ale elevilor, camere de consiliere, unde subiectele dificile pot fi discutate fără stigmat sau presiune. Parteneriatele cu poliția, justiția juvenila, organizații de media, universități și ONG-uri cu tradiție facilitează răspunsul rapid în situații critice și introduc metodologii moderne, customizate pe nevoie reală.
Un aspect critic este transparentizarea și comunicarea constantă a politicilor și măsurilor luate, pentru ca încrederea elevilor, cadrelor și a părinților să fie constant alimentată. Instituțiile evoluează când fiecare membru înțelege că are un rol activ în prevenție, nu doar execută reguli impuse birocratic. Organizarea de campanii recurente de conștientizare (afise, spoturi, concursuri, micro-video-uri virale) ajută la menținerea vigilenței colective.
Ca bună practică, marile universități și licee pot publica regulat rapoarte de risc, pot implementa chestionare anonime pentru identificarea tendințelor de izolare sau narative radicale și pot susține activități cross-curriculare în colaborare cu experți sau foști membri ai comunităților radicale care au trecut prin procese de deradicalizare. În implementare, digitalizarea acestor procese — platforme rapide de alertare, secțiuni dedicate pe site, chatbot-uri pentru consiliere și ghiduri online adaptate — reduce birocrația și crește rata de raportare a incidentelor reale.
Instituțiile publice pot juca un rol major și în lobby-ul pentru legislație actualizată, în presiunea asupra platformelor tech și în sensibilizarea autorităților centrale despre nevoile reale ale spațiului educațional și despre lacunele de siguranță la nivel de comunitate locală sau regională. Numai colaborarea autentică, asumată și transparentă, monitorizată constant și ajustată la fiecare generație, poate preveni agravarea fenomenului de radicalizare digitală.